Mai sus, mai sus de stele multe,
Cu Dumnezeu vom fi mereu,
Când va sfârși aici durerea,
Și plânsul ce-i atât de greu.

Mai sus de norii ce se-adună,
Curg ape limpezi ne-ncetat,
Ne-așteaptă viața împreună,
Ce nu se va sfârși vre-o dat.

Mai sus, mai sus de stelele multe,
Cu Dumnezeu vom fi mereu,
Când va sfârși aici durerea,
Și plânsul ce-i atât de greu.

Mai sus de norii ce se-adună,
Curg ape limpezi ne-ncetat,
Ne-așteaptă viața împreună,
Ce nu se va sfârși vre-o dat.

Mai sus de un miros de floare,
Mai sus de tot ce-i așternut,
Pe-acest pământ... o tulburare,
Ne-așteaptă noul început.

Mai sus de vârf de munte care,
Încearcă pașii a-i opri,
E nesfârșit-a-n veci splendoare,
El nouă ne-o va dărui.

Mai sus de sunet de vioară,
Care străbate orice nor,
E locul înspre care-n grabă,
Ne avântăm mereu în zbor.

Cu teama-n urmă ce rămâne,
Doar înainte noi privim,
Căci nu a vrut o clipă Domnul,
Ca noi la capăt să murim.

Cu o dorință-ntruna vie,
Răzbate noaptea ce-a venit,
Mai sus am vrea cu toți s-ajungem,
Acasă... visul împlinit.

E alergarea spre-mplinire,
Prin suferințe și dureri,
Dar vrem mai sus... mai sus de toate,
Ca toți s-ajungem... după zări.
Amin