De n-ai fi Tu,
N-ar fi un soare,
Care răsare zi de zi,
N-ar fi nici luna dintre stele,
Menită doar a străluci.

N-ar fi nici zborul,
Cel de rouă,
De raze sfinți ce-i înălțat,
De n-ai fi Tu Cel care roua,
O strângi prin harul minunat.

De n-ai fi Tu,
Lumină-n noapte,
Și bezna ei s-ar rătăci,
Și visele ar fi deșarte,
Dacă spre Tine nu ar fi.

Și gândul meu,
N-ar fi o floare,
Ca dorul care l-ai sădit,
De Tine... ape cristaline,
De locul ce l-ai pregătit.

De n-ai fi Tu,
N-ar fi nici zarea,
Ce-nviorează duhul meu,
Nu aș zări fără de Tine,
Un drum ce îl urmez azi eu.

Nu aș vedea,
Cât e de mare,
Acel mărunt din viața mea,
Ce fericeste-a mea ființă,
Cât eu rămân pe urma Ta.

De n-ai fi Tu,
Mi-ar fi pustiul,
Un așternut ne-nlocuit,
Dar azi adorm pe brațe sfinte,
Căci Tu pustiu-ai biruit.

Ai biruit,
Și moartea cruntă,
Azi viață scrie-n dreptul meu,
Căci ai avut o îndurare,
Să te cunosc ai vrut și eu.

Ai vrut să știu,
Ce e iubirea,
Ce-a dezrobit sufletul meu,
Să văd ce minunat e harul,
De care parte am azi eu.

Cu Tine am,
O împlinire,
De n-ai fi Tu nici eu n-aș fi,
Nici bucuria mântuirii,
Ce mă-nsoțește zi de zi.
Amin