Ce comoară mare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ce comoară mare,
Este mântuirea,
Harul ce-l revarsă,
Cerul... e iubirea.

Nu-i nimic mai mare,
Ca și jertfa Sa,
Ea ne-a dat salvare,
Viață ne-a dat ea.

Ce comoară mare,
Este drumul greu,
Plin e și de pace,
Și-n necaz mereu.

Cât de scumpă-i viața,
Ce-i doar cu Hristos,
Plină-i cu de toate,
Ce sunt de folos.

Ce comoară vie,
Pot mereu găsi,
Chiar și prin pustie,
Pot a-L întâlni.

Și prin vale-adâncă,
O găsesc mereu,
Căci am o dorință,
Este... Dumnezeu.

Ce comoară mare,
Doamne am găsit,
Chiar și-n strâmtorare,
Eu te-am întâlnit.

În dureri aprinse,
Tu izvor erai,
Cu a Ta-ndurare,
Doamne m-alinai.

Te-am văzut în toate,
Căci Tu totul ești,
Cerul și pământul,
Tu le stăpânești.

Ești a mea comoară,
Alta n-am găsit,
Numai lângă Tine,
Sunt eu fericit.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/279888/ce-comoara-mare