Parcă un vis îmi este viața,
Ce trece-adesea printre nori,
În ea-și strâng unii bogăție,
Iar alții pentru cer valori.

Parcă-i un strop de rouă care,
Se-nalță strălucit la cer,
Acei care spre el aleargă,
Îl vor avea... dar ceilalți... pier.

Parcă un vis mi-e alergarea,
Dar nu pot eu să ațipesc,
În cer își are împlinirea,
Și-n vis mereu eu mă grăbesc.

Căci iute trece viața toată,
Ce-i pentru unii scurtă ea,
Sfârșită-n moartea fără capăt,
Dar alții se vor înălța.

Parcă-i un fulg ce se topește,
Pe un pământ ce e uscat,
În zbor pier unii în neștire,
Unii se-nalță... alții cad.

Unii sorbesc din amăgire,
Iar alții harul sfânt îl beau,
Cei morți nu știu ce-nseamnă viața,
Cei vii în loc aici nu stau.

Parcă-i un vis care se trece,
Cu împlinirea-n Paradis,
Nu pentru cei ce n-au credință,
Ci pentru cei ce cred ce-i scris.

E ca o punte... trecătoare,
Spre ce alegem pe pământ,
Spre unde veșnic e durere,
Sau spre un loc în veci ce-i sfânt.

Parcă un vis e tot ce este,
Ca să se treacă mult aș vrea,
Să întâlnesc vreau împlinirea,
Ce suferința-mi va lua.

E visul meu ce-i plin de vise,
E cel ce are un sfârșit,
Sfârșitul lui aș vrea să fie,
Unde e viață-n infinit.
Amin