Privesc...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Privesc spre mâine cu credinţă
Şi-o pace sfântă mă-nfioară
Căci ştiu, Tu eşti deja acolo
Şi nu laşi rănile să doară
Şi-n ziua ce va fi să vie
Vei fi cu mine ca şi-acum:
Un Prieten bun şi credincios
Şi Călăuză pe-al meu drum...
Privesc spre cer şi ochii minţii
Te văd acolo, Domn prea sfânt
Înconjurat de măreţie,
Slăvit în cer şi pe pământ
Şi mă aplec cu sfiiciune
La tronul milei şi-Ţi şoptesc
Din suflet, inimă şi glas:
O, Tată... veşnic Te iubesc!
Privesc spre zare şi Te-aştept...
E timpul să Te-ntorci Părinte
Căci oamenii s-au înrăit
Şi au uitat de cele sfinte
Şi dacă totuşi zăboveşti
Mai lasă Doamne ploi de har
Căci arşiţa musteşte-n inimi
Şi cresc ciulinii pe altar...
Vulcan-25-05-2024
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/279947/privesc