Ce poţi să-mi dai, amar pământ,
mai mult decât zădărnicie?
Tot ce-mi promiţi sunt vorbe-n vânt!
Eu cred al Domnului Cuvânt
și nu renunţ la veşnicie!

Ai tu ceva să-mi dăruieşti,
mai mult decât o amăgire?
Eu nu vreau glorii pământeşti!
Oricâte îmi făgăduieşti,
eu nu renunţ la mântuire!

Ce poţi să-mi dai, pământ bătrân,
mai mult decât deşertăciune?
În faţa ta nu mă închin!
Eu cu Isus vreau să rămân
și nu renunţ la rugăciune!

Ai tu ceva ce n-ai primit?
Ai tu ceva să fie-al tău?
De-atâtea ori m-ai amăgit,
însă de-acum, sunt hotărât:
eu nu renunţ la Dumnezeu!

Ce poţi să-mi dai, pământ hain
fără robia ta de moarte?
Pentru o cupă de venin
și blestematul tău festin,
eu nu renunţ la libertate!

Nici pacea ta nu mă încântă,
promisă fără suferinţă...
Eu nu vreau pacea ta coruptă,
mai bine sufăr orice luptă
căci nu renunţ la biruinţă!

Ce poţi să-mi dai, murdară lume,
mai mult decât o veselie
ce ţine-un ceas, şi-apoi apune?
Pentru comoara ta de glume,
eu nu renunţ la curăţie!

Să-mi dăruieşti, tu zici că vrei,
plăceri şi fericiri sublime...
Dar eşti un hoţ în ochii mei:
cu-o mână dai, cu alta iei,
mai bine pleacă de la mine!