Ia seama
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 16
Categorie: Îndemn la veghere
1. Ia seama, ca lumina cea din tine,
primită prin Cuvântul cel de Sus,
ca să n-o stingi în viaţa ce te ţine
de credincios al Domnului Isus!

R: Ajută-ne să vrem,
să ştim şi să putem,
să Te-nălțăm frumos,
prin trai mai luminos,
aşa cum eşti, aşa cum eşti,
Mântuitorule Hristos!

2. Nu numai mintea astăzi să ne fie
lumină-atunci când Te mărturisim,
ci traiul nostru, o lumină vie,
prin el să Te-nălţăm, să Te slăvim!

3. Vegherea să ne stea pe tron ca strajă,
cum Tu, Isuse, ai vegheat deplin,
când vine lumea cea de jos c-o vrajă,
s-o biruim spre slava Ta, amin!

I: Cântările Harului, volumul 16, cântarea 77
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/280118/ia-seama