Prin roua adevărului ceresc
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 15
Categorie: Diverse
1. Prin roua adevărului ceresc
în fiecare dimineață
mă-mprospătez când liniștit pășesc
și-mi înnoiesc întreaga viață!
/: Mă-mprospătez când liniștit pășesc :/
și-mi înnoiesc întreaga viață!

R: Isuse-al meu Mântuitor,
Tu-mi ești deplin Înnoitor!

2. Prin roua dragostei deplin,
când eu pășesc pe pragul zilei,
respir din oxigenul cel divin
și Domnu-mi dă dulceața milei!
/: Respir din oxigenul cel divin :/
și Domnu-mi dă dulceața milei!

3. Prin roua harului etern de Sus
în zori pășesc cu rugăciune
și prin credință-mi dă atunci Isus
a Lui preasfântă-nțelepciune!
/: Și prin credință-mi dă atunci Isus :/
a Lui preasfântă-nțelepciune!

4. Așa-mi pot duce viața ne-ncetat
pe noua cale, pururi vie,
pășind prin rouă cu adevărat
cu biruință spre vecie!
/: Pășind prin rouă cu adevărat :/
cu biruință spre vecie!

I: Cântările Harului volumul 15 nr. 236
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/280192/prin-roua-adevarului-ceresc