Duhul Domnului mă îndeamnă să-ți spun azi de Dumnezeu
Să-ți spun de dragostea Sa mare, ce o găsești la El mereu.
Cu siguranță ai auzit cum vieți pierdute a salvat
Și cum suflete rănite, să piară, El nu le-a lăsat.

Cu siguranță ai mirosit parfumul unei flori pe câmp
Și cântul unei păsări-n crâng, cu siguranță te-a oprit în timp.
Acestea și încă alte mii, cu măiestrie le-a creat odat'
Ba mai mult, cu grijă multă, și ție viață El ți-a dat.

Și-a stat adesea lângă tine chiar dacă tu nu Îl vedeai,
Și te ținea ușor de mână, te ridica când tu cădeai.
Dar tu nu i-ai simțit căldura, n-ai auzit duiosul glas
Când te striga exact pe nume, de lume tu erai distras.

Trecut-au zeci de ani de când toate-ți sunt la fel și parcă
Nimic nu îți e statornic, toate vin ș-apoi îți pleacă,
Nu poți fi nicicum cum vrei, simți că pacea îți lipsește
Și fericirea se ascunde, la tine ea nu mai dorește.

Iar când răscruciile în viață te-ndeamnă să alegi o cale,
Îți place să găsești adesea drumul care duce-n vale
Și te trezești din nou trântit, de lupte grele la pământ
Mirat, îți pui iar întrebarea: " Acum unde am greșit?"

Greșeală ai făcut-o atunci, când plin de eu, ai ignorat
Duiosul glas ce te chema, să te salveze din păcat,
Ai zis că peste toate ești tu propriul tău stăpânitor,
Uitând că este Unul în cer, ce-I și un foc mistuitor.

Dar uite Domnul îți spune acum: "Copile, nu mai amâna,
Întoarce-te de azi la Mine, vreau să îți vindec rana ta.
Vreau să m-ating de al tău trup, de minte și de-a ta ființă,
Vreau să te fac făptură nouă, dar numai dacă ai credință."

De tine atârnă fericirea, de ceea ce mai mult iubești
Lăsa-vei orgoliul și mândria, putea-vei clar tu să privești
La Cel ce-I pregătit să-ți fie tată, frate, tot ce vrei,
Să-ți dea haine albe-n dar, simbol al neprihănirii.