Câte-o iarbă nu-și dă leacul
Autor: Augustin Tecar
Album: De la încercare la răbdare
Categorie: Diverse
Câte-o iarbă nu-și dă leacul
Până nu este zdrobită.
Și de multe ori asemeni
Se întâmplă între oameni
Când la o inimă iubită
Îi vezi valoarea după ce-i lovită.

Nici nefericiți nu sunteți
Pentru totdeauna-n viață,
Că ori suferința trece,
Când vindecarea se petrece.
Și-atunci inima se-nalță
Cu nădejde în viață.

Ori durerea o să scadă,
Ori puterea o să crească,
Ori pământul ne astupă
După suferință multă.
Nu-i nimic să nu sfârșească,
Chiar și viața pământească.

În necazul făcut de alții
Poți afla o mângâiere.
Dar ține minte-aceasta bine
Că la cel făcut de tine
Altora le produce durere,
Iar pentru tine-i cădere.

De aceea, rabdă greul
Cel nedrept când te lovește!
Nu te răzbuna, că asta
Îți va-ngreuna năpasta,
Tot pe tine te zdrobește.
Mai bine te pocăiește!
Amin.
(Luni, 27 iulie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/280709/cate-o-iarba-nu-si-da-leacul