Tu-ai fost chemat pe nume să fii moștenitor
Și cerul bucuriei pe veci îți este dat –
Atunci de ce pe lume mai umbli întristat
Și uiți care ți-e partea atâta de ușor... ?
De slavă nu ți-e dor... ?
De Mielul junghiat... ?

De chipul Lui, Iubirii, cel negrăit de blând... ?
De ochii plini de flăcări dup-a-ntâlnirii zi –
Vulcane erupânde mai calde și mai vii,
De dor și curăție necontenit curgând... ?


O, Domnul nostru... când
În față Te-om privi... ?
Când vom vedea în față ce-am tot nădăjduit... ?
Și bucuria noastră când vom avea deplină,
Ieșind din bezna lumii spre veșnica Lumină
Pe care am iubit-o... spre care am tânjit
C-un suflet ce suspină,
Mântuitor iubit... ?

Amin.