Mă lupt Doamne, să fac bine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Am ales calea cea dreaptă
Categorie: Slujire
Mă lupt Doamne, să fac bine!


Doamne Ți-am mărturisit
Totul, când m-am botezat
Ce fapte am săvârșit
Și mă simt eliberat.

Ca o coală de hârtie
Albă, pură și curată,
Vreau inima mea să fie
Să nu o mai am, pătată

Îmi doresc atât de mult
În sfințenie să mă îmbrac,
Îmi doresc să te ascult
Și să fiu supus, să tac,

Să nu mă mai smiorcăiesc
Tot nemulțumit, de toate
Din contră, să-Ți mulțumesc
Că inima mea, mai bate

Și că din pat m-am trezit
Ochii-mi, soarele au văzut
Că-s bine, că Te-am găsit
Și un somn dulce am avut.

Mă lupt Doamne, să fac bine
Pe oriunde aș umbla
Și le spun la toți de Tine
Și de bunătatea Ta,

Caut să, mărturisesc
Tuturor, de jertfa Ta
Să le spun, mă străduiesc
Chinul de la Golgota.

Suferința Ta cea mare
Care m-a răscumpărat,
Iubirea și-a Ta îndurare
Care viața mi-a redat.

Haina mi-e de acum curată
Și așa vreau s-o păstrez,
Fără Tine niciodată, nu voi fi
Și al meu crez,

Este Doamne doar în Tine
Și în sfântul Tău Cuvânt,
Du-mă sus la cer cu bine
Când plec de pe acest pământ,

Ține-mă tare-n credință
În toate, să reușesc
Și să îmi dai biruință
Fiule sfânt, Fiu ceresc.

Viața mea Ți-o încredințez
Ție, care m-ai salvat
În Tine e al meu crez
Sfânt și mare Împărat.

Amin

Câmpia Turzii, 6 iunie 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/280756/ma-lupt-doamne-sa-fac-bine