Domnul e cu mine
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Aripi spre cer
Categorie: Incurajare
Chiar dacă marea m-ar acoperi de valuri,
Chiar dacă munții s-ar prăvăli pe mine.
Chiar de ar fi să-nfrunt în viața mea balauri
Eu nu mă tem, căci Domnul mă susține.
Chiar dacă oamenii nu s-ar uita la mine
Chiar dacă demonii cândva m-or acuza
N-o să mă tem, căci eu Te am pe Tine
Căci pe copilul Tău nu-l vei abandona.
Pot să răcnească toți din toți rărunchii,
Pot scormoni cu ghearele trecutul meu
Dar căutând păcate își vor juli genunchii
Eu nu mă tem, că-L am pe Dumnezeu.
E-adevărat că sunt un mare ticălos
L-am întristat atât de mult pe Dumnezeu
Când pentru mine pe cruce a murit Hristos
Și a plătit cu sânge sfânt, păcatul meu.
Am să regret și am să-mi cer iertare
Fărădelegea mea e mare n-o pot duce,
Isus când a murit mi-a dat în dar iertare
Căci îmi știa păcatul când l-au urcat pe cruce.
Am fost săpat și eu pe ale Sale mâini,
Am fost salvat din întunericul de afară,
Am fost ales din pălămidă și din spini
Să pot urca și eu cu El în Sfânta Țară.
Amin!
2.02. 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/280774/domnul-e-cu-mine