Mai stai puțin de veghe... stau zorii să apară –
Din orizontul-rană se nasc încet și blând...
Să-ți sângere și suflet și tină și să doară,
Dar merită momentul să-l sorbi setos, flămând...

Să-ntâmpini răsăritul ca izbăvire dragă
Din lupta ațipirii în ceasurile reci...
Și noaptea să rămână o amintire vagă,
Răpit de strălucire, ce-apoi s-o uiți pe veci...

Nu-ți clătina genunchii, nu-nchide-a tale pleoape –
Cu câtă așteptare, sunt zorii mai iubiți...
Cu fiecare clipă ce trece, mai aproape...
Cu cât mai neagră noaptea, mai scumpi, mai străluciți...

Amin.