Pământu-ntreg va arde...!
Autor: Suflet Călător
Album: Lăcrămioare (3)
Categorie: Trezire si veghere
Pământu-ntreg va arde cu tot ce e pe el.
Ogoarele cu case... mașinile la fel.
Și loc pentru acestea pe veci nu s-a găsi –
Din lumea asta largă nimic nu va mai fi.
Și-mbrăcămintea scumpă, podoabele râvnite
Vor fi de focul zilei ce vine nimicite.
Tot aurul din lume se va topi în foc
Și pentru-a lui sclipire în veac n-a mai fi loc.
Și-a banilor cenușă zbura-va în văzduh,
Lăsându-și jos valoarea pierdută în zăduf... !
Acuma, toți aceia ce-am strâns aici comori,
La adevăru-acesta nu ne străpung fiori... ?
Nu ne gândim o clipă că-n ziua de apoi
Ne e pustiu în suflet și pumnii ne sunt goi... ?
Nu ne gândim că totu-i mai mult decât atât... ?
Că lumea cea nedreaptă e visul cel urât... ?
Când omul ca o fiară distruge ce-i frumos,
Nu ne gândim o clipă că visu-i mincinos... ?
Dac-am simți cum arde o lacrimă de dor,
Gândind la Paradisul de dincolo de nor,
Am înțelege-aievea că nu suntem de-aici,
Descătușați de lanțuri cu zalele de frici... !
Dac-am simți cum arde un dor ceresc și sfânt,
Nimic nu ne-ar mai ține legați de-acest Pământ... !
Am ști c-avem o Casă mai sus de-albastre bolți,
Tânjind la bucuria când vom intra pe porți... !
Fără mijloace goale plecăm în zbor spre ea,
Purtați spre cer de Duhul... ! Mașini nu vom avea.
Și hainele-or fi albe, din inul cel sfințit –
Chiar faptele curate ce-n lume le-am trăit –
Lumina pocăinței, veșmântul minunat,
Mai drag ca orice haină ce-n lume am visat... !
Podoabele-s în cufăr – Am strâns sau nu am strâns... ?
Mărgăritare scumpe din stropii grei de plâns...
Rubinele din fruntea mai caldă sângerând,
Coroana umilinței ca și Hristos purtând... !
Din rana de pe umăr, păşind pe-al Crucii Drum... !
Ce sfântă mângâiere-i comoara fără scrum...
Când aurul străluce nu-n haine, ci în noi –
Credința făurită în lumea de nevoi... !
Da, vine bucuria c-odată am crezut!
Că L-am crezut pe Domnul! Să-L credem că am vrut... !
Când dragostea Golgotei ființa ne-a umplut,
Că ne-am urmat chemarea, privind în nevăzut... !
Când dragostea Golgotei ființa ne-a străpuns,
Că ne-am urmat chemarea, crezând în nepătruns... !
Când dragostea Golgotei durere-a vindecat,
Că ne-am urmat chemarea, sperând în nesperat... !
Când dragostea Golgotei din inim-a țâșnit,
Că ne-am urmat chemarea, iubind ce-i neiubit... !
Din somn azi te trezește și ține-ți mintea trează –
GÂNDEȘTE-TE MAI BINE LA CEEA CE CONTEAZĂ... !
Și, încheind trezirea ca la-nceput la fel:
PĂMÂNTU-NTREG VA ARDE CU TOT CE E PE EL... !
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/280907/pamantu-ntreg-va-arde