O, cer înalt, te lasă mai aproape,
Urechea mea s-o pot lipi de tine...
Căci vreau s-aud cântările divine,
Să-ngân și eu măcar câteva șoapte...

Să stau atent la liniștea din ele...
Căci zarva de aici mă asurzește...
Și sufletul ades mi-l obosește,
Trecând acest coșmar de clipe grele...

O, cer înalt, o clipă doar te lasă,
Să trag c-un ochi la ceea ce-o să vină... –
Tu nu auzi cum ființa mea suspină
O clipă doar să simtă că-i Acasă... ?

Cât mi-aș dori să văd puțin din tine
Și slava preaiubită s-o privesc...
Căci tot mai mult de lume mă scârbesc,
Știind că tot ce văd va fi ruine...

O, cer înalt... îndată te-oi ajunge...
Și n-oi mai suspina atunci de dor...
Mă voi ’nălța spre-a tale porți în zbor
Și bucuria-n veci mă va străpunge... !

O, cer înalt... deschide-le, că vin... !
Că ți-o spun eu nimica nu nu înseamnă,
Însă Hristos spre tine mă îndeamnă –
El vrednicia mi-a plătit-o-n chin... !

De-aceea vin... ! Mă-ntorc, înalte cer... !
Eu vin cu gloata Lui, cu El în frunte... !
Nu va mai fi nimic să ne confrunte,
Căci moartea și oștirile îi pier... !

O, vin... ! De bucurie nu mai pot... !
Căci vin să-L întâlnesc pe Dumnezeu... ! –
Stăpânul meu și Împăratul meu –
Eu vin acum și las în urmă tot... !

Amin.