S-a supărat în ceruri Dumnezeu
De-atâta ură, fals și lăcomie,
De-atâta nepăsare ce mustește
Și stinge dorul după veșnicie...

În ceruri Dumnezeu e supărat
Și norii negrii-au îmbrăcat pământul
Iar lacrimi grele, mari se prăvălesc
Prin ele plânge parcă chiar Preasfântul...

Și bate vântul... Șuieră furtuna
Pământ și cer e-un negru absolut...
Pătrunde-n suflet teama nemiloasă
Cu gânduri ce odată au durut...

În noaptea zgomotoasă ce ne-apasă
Un prunc îngenuncheat șoptește-n rugă:
„O, Tatăl meu mai spune un cuvânt
Și-n depărtări furtună o alungă"

O, ce minune... Într-un colț de cer
O rază de lumină strălucește
Și tace vântul, norii se destramă
Iar Dumnezeu din ceruri îi zâmbește...

Vulcan-10-06-6024
Mary