Va fi un ceas

Va fi un ceas de plâns amar pe lume,
Un ceas întins, cât ţine-o veşnicie,
Când, despărțit de slăvile divine,
Vei fi-aruncat în flăcări şi ruşine,
Plătindu-ți trecătoarea bucurie...

Un plâns, cum n-ai plâns tu, ce râzi acuma
De pocăinţă, de Hristos, de cruce,
De calea-ngustă ce la Cer te-ar duce,
De ţi-ai lăsa păcatul la răscruce,
Spre Domnul de-ai porni pe totdeauna...

Crezând că poţi să-ţi făurești destinul,
Că ai doar drepturi în această viaţă,
Că-l poţi sfida pe Dumnezeu în faţă,
N-ai vrut să-L cauţi, să-I primeşti povaţa
Şi ai ales, pentru vecie, chinul.

De-ai plânge azi abaterea-ţi amară
Şi te-ar durea povara vieţii tale,
Chiar Dumnezeu, sub aripile Sale
Te-ar ocroti şi ţi-ar deschide cale,
Să moștenești eterna Primăvară...

Cărarea Lui nu-i grea, deşi-i spinoasă.
Intrând pe ea, tu intri-n sărbătoare.
Din mii de căi, ea e cea mai frumoasă,
Că pace-ţi dă şi-o viaţă luminoasă
Şi siguranţa vieţii viitoare.

Cum mâna Lui spre tine stă întinsă,
Acum, cât poţi simţi mustrarea-I dulce,
Nu te-mpietri, căci, dacă Se va duce,
La poarta veşniciei de-i ajunge,
Zadarnic ai să baţi, cu faţa plânsă...