Exemple
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Nihil Sine Deo
Categorie: Diverse
Exemple

Iubiţi pe vrăjmaşii voştrii,
O! şi chiar binecuvântaţi,
Şi poate că-n ciuda sorţii
Smulşi din lanţurile morţii
S-ar putea fi chiar salvaţi!

Celor, ce-acum vă urăsc
Faceţi tuturor doar bine;
Pentru cei ce v-asupresc
Şi-n forţă vă prigonesc
Să vă rugaţi prin suspine!

De Duhul, să fiţi umpluţi
Lepădând tot ce-i firesc,
De lumea-ntreagă ştiuţi
Fii, spre-a fi recunoscuţi
Ai Tatălui Sfânt, ceresc!

Căci El poartă grija lumii
Cu-a Lui binecuvântare:
Ploi şi soare, sevă humii,
Pentru-ntregirea minunii
La plante, în dezvoltare.

Tot El spune, să răsară
Nefăcând vreo împărţire,
Soarele pe bolta-i clară
De cu zori până în seară
Spre-a da lumii, fericire.

Peste răi, şi peste buni
Razele-i calde-Şi trimite,
Chiar în cale de-s furtuni
Roadele muncii s-aduni
După-ogoarele muncite!

Ploaie dă şi peste drepţi,
Şi-n iubirea Sa 'şi-ntinde
Şi peste toţi cei nedrepţi,
Poate-or deveni înţelepţi
Prin mila Sa ce-i cuprinde.

O! aceasta-i desăvârşire
Prin exemple practicată,
Pentru-ntreaga omenire
Demonstrată prin iubire
În Hristos de-a fi salvată.

Flavius Laurian Duverna
25 aprilie 2008
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/28128/exemple