Rugăciune de Înălțarea Domnului
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Profetii
Categorie: Înălțarea Domnului
Scrie-mi Cuvântul pe frunte, Stăpâne,
Ca tatuaj de mare valoare!
„Da, dacă-l vrei, cu spinii din cunună,
S-amestece și sânge și sudoare!”

Sapă-mi în inimă voia Ta, Doamne,
S-o pot primi mereu, cu bucurie!
„-Da, de-o accepți cu biciul de prigoane
Și sulița în piept, de calomnie!”

Întipărește-mi pe mână, Părinte,
Puterea Ta, cu Duhul de Sus!
„-Da, de-o dorești, prin cuie sfinte
S-ai cicatrici, ca Scumpul Meu Isus!”

Răpește-mă, Iisuse Dumnezeu,
Să nu gust moartea deloc!
„Da, când ești plin de Duhul Meu,
Și-ai trecut de botezul cu foc!”

Cristos, Te-ai înălțat prin Duhul Sfânt
Și prin Iubirea Tatălui,
Suflă și înspre noi Divinul Vânt,
Să Te primim pe norii cerului!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/281295/rugaciune-de-inaltarea-domnului