Ești Prietenul ce niciodată,
Când mi-a fost greu nu m-a lăsat,
Doar Tu-ai văzut a mele rane,
Ai coborât... le-ai vindecat.

Ești soarele care răsare,
Și-n vremea ce-i atât de grea,
Cu raze vii... strălucitoare,
Mă mângâia iubirea Ta.

Cu mine mergi în orice vreme,
Vre-o dată nu m-ai părăsit,
Cu glasul Tău întotdeauna,
Tu Doamne doar m-ai întărit.

M-ai ridicat când coborârea,
În fața mea ades stătea,
Tu mi-ai iertat cu drag păcatul,
Când ai urcat cu-o cruce grea.

Mă-ndemni spre viața fără capăt,
Să nu mă tem îmi spui mereu,
Tu ma veghezi în orice vreme,
Simt Doamne că sunt fiul Tău.

Mi-ai șters sudoarea-n alergare,
Mi-ai spus că pot să lupt si eu,
Să nu mă dau bătut de vremuri,
Căci singur nu sunt eu la greu.

Un dar neprețuită-mi este,
Prietenia ce mi-ai dat,
Îți mulțumesc căci doar Tu Doamne,
Prieten mi-ești cu-adevărat.

Doar Tu mi-aduci o pace-n suflet,
Căci m-ai iubit așa cum sunt,
Pe nimeni n-am... numai pe Tine,
Prieten sfânt pe-acest pământ.

Mi-ai dat suflare și lumină,
Să pot vedea doar urma Ta,
De mână m-ai ținut prin vale,
Să nu m-abat pe calea grea.

Doar Tu Isus... mi-ai dat de toate,
Prieten bun și-adevarat,
Ce nimenea și niciodată,
În astă lume nu mi-a dat.

Să fiu cu Tine pân-la capăt,
E Doamne tot ce îmi doresc,
Mi-e inima doar alipită,
De tot ce e Dumnezeiesc.

Căci Tu Prietene din ceruri,
La mine-ndată ai venit,
Ca să-ți cunosc prietenia,
Prin care Tu... m-ai mântuit.
Amin.