Lahai Roi
Autor: Vlad Frate
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Lahai Roi, Lahai Roi,
Spre-acel ce-i viu, care mă vede,
Înalț un plâns, din vânt și ploi,
Din zbuciumul vieții mele.
Nu strig spre-un dumnezeu de lut,
Ci strig către Iehova-Ire,
El nu este nici surd, nici mut,
E viu în veci de veci, mărire!
Spre-acel ce grija-mi va purta,
Și care binele-mi dorește,
Spre El se 'nalță ruga mea,
Căci mă ascultă, și-mi vorbește.
Dar nu vorbește cum vreau eu,
Și nu răspunde la comandă,
El, Suveranul Dumnezeu,
Vrea și credința să mi-o vadă.
Că nu e greu să-L proslăvești,
Când din putere în putere,
Te duci spre Slăvile Cerești,
Fără să simți pic de durere.
În vreme bună El vorbește,
Azi intr-un fel, mâine intr-altul,
Și taine scumpe-adeverește,
Dar nu iei seama; zici că-i pentru altul!
De multe ori te-avertizează,
De starea ta, de drumul tău,
Dar nu te mai interesează,
Mergi ca un orb, direct spre hău.
Omule, bunătatea Sa,
Și marea Lui îngăduință,
Le dă pentru-ndreptarea ta!
Te-ndeamnă azi la pocăință!
Ar vrea din dragoste să stai,
În planul Său, în ascultare,
Și să te ducă sus in Rai,
Unde-i eternă sărbătoare.
Dar nu ne poate lua oricum,
Ci pentru a noastră îndreptare,
Ne ia pe roată, ca pe lut,
Într-un proces de modelare.
Îngăduie câte-un necaz,
Ne trece și prin încercare,
Ca sufletul să-l țină treaz,
Și să rămânem în picioare.
Mai bine-ngenunchiați acum,
Mai bine-aicea în durere,
Decât în focul fără scrum,
Unde nici viermele nu piere.
Mai bine încercați aici,
În mâna marelui olar,
Să pricepem că suntem mici,
Și-n toate dependenți de Har.
Acest proces de modelare,
Nu-i opțional, ci necesar,
Căci el lucrează-n noi răbdare,
Și-ncredere deplină în olar.
Acea încredere în sine,
În propriile tale puteri,
Te face mândru, plin de tine,
Dar duce doar spre nicăieri.
De-aceea-ngăduie zdrobirea,
Ca să dispară ce-i firesc,
Să-și facă loc Dumnezeirea,
S-auzi din nou glasul ceresc.
Ca să ieșim biruitori,
Și să sfârșim bine-alergarea,
Pentru-ale cerului comori,
Ne-ncearcă Dumnezeu răbdarea.
Nimic nu-i scapă din priviri,
În mâna Lui sunt strânse toate.
El schimbă plânsu-n bucurii,
Aceasta numai Domnul poate.
Emanuel este cu noi,
În El sufletul ni se-ncrede!
Lahai Roi, Lahai Roi,
E Domnul Viu, ce totul vede.
Vlad Frate
27.05. 2024, Cluj-Napoca
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/281458/lahai-roi