Avuția cea mai rară
Nu-i la regi și nici la prinți,
E-nlăuntru nu-n afară,
Este cereasca comoară.
Bogăția celor sfinți
Stă-n virtute, nu-n arginți.

Pierderea averii lumii
Unora li-e spre folos.
Oamenii scăpați de-avere
Au pentru Isus putere,
Mai ușor vin la Hristos,
Nu-i leagă atâtea jos.

De-orișice avere-n lume
Ai să te desparți curând.
Ori te lasă ea pe tine,
O ia vântul toată bine.
Ori o lași tu vrând-nevrând
Când plecarea ți-e la rând.

Ce vei face-atunci când singur
Vei rămâne și sărac,
Fără să mai simți plăcerea,
Numai Dumnezeu e-averea
Cea care rămâne-n veac,
Când legăturile se desfac.

Când n-o să ai decât atâta
Cât ai să duci cu tine jos,
De ce nu-ți strângi mai cu silință,
De ce n-aduni în umilință
Avutul cel nemincinos,
Comoara slavei prin Hristos.

Lăcomia înavuțirii
Pe-al ei rob nu-l potolește,
Nici nu-l duce nicăieri.
Precum lemnele pe flăcări
Nu le scade, ci le crește,
La fel și lăcomia este.

Robul lăcomiei lumii
Lumii-i dă și lumii-i cere,
Dând averea pentru viață
La doctori cu slabă speranță,
Dând și viața pentru-avere,
Ostenind fără mângâiere.

Însă cel ce este robul
Domnului, acela caută
Să-și dea Domnului și viața
Având deplină speranța,
Iar averea-n lumea toată
Și la cei săraci să-mpartă.
Amin.
(Marți, 19 ianuarie 2021)