Adu-mi aminte, Doamne, că dincolo de toate
Și dincolo de moarte e-o scumpă realitate...
Că dincolo de zidul cel întărit de stele,
Cetatea mea străluce mai tare decât ele...

Că dincolo de noaptea cu umbre și fiori,
Se-arată preadoriții ai veșniciei zori... –
Aștept la dimineață ca ochii să-i deschid,
Sublima Ta Lumină din chipul Tău sorbind...

Cum voi putea... ? Doar harul mă face demn de Tine,
Să pot tânji de dorul chemărilor divine...
Să pot tânji de dorul iubitei feței Tale,
Curată cum nici roua pe-a crinilor petale...

Adu-mi aminte, Doamne, de chipul Tău de înger,
De fruntea Ta cea albă cu trandafiri de sânge...
De ochii Tăi – priveliști, nemărginiri de cer...
De dragostea iertării – durere și mister...

Să nu Te uit, Isuse preagingaș și preadulce,
Din inima mea arsă cu totul nu Te duce...
Tu, Visul vieții mele cel negrăit de drag,
Păstrează-mi amintirea-Ți și nu voi fi pribeag...

Păstrează-mi amintirea-Ți și nu voi fi răpus,
Căci voi avea ca țintă splendorile de sus...
Păstrează-mi amintirea-Ți și-Ți voi păstra un dor –
Să Te-ntâlnesc odată n-al Cerului pridvor... !

Amin.