Chiar dacă...
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
"Al nostru Dumnezeu, căruia Îi slujim,
El poate să ne scape și izbăviți să fim",
Răspuns-au trei slujbași lui Nabucodonosor
Când el i-amenința că vor sfârși-n cuptor,
"Și chiar de nu ne-ar scoate El azi din mâna ta,
Noi chipului de aur nu ne vom închina."
Profetul Daniel ne scrie-această faptă
Prin care cei trei oameni spre Dumnezeu arată:
Ei n-au voit îndată să-și scape viața lor,
Ci L-au ales pe Domnul ca scut și ajutor.

Un alt profet în Carte ne lasă ruga sa,
Pe care plin de teamă spre Domnul o-nălța:
"Cum aș putea-n tăcere necazul aștepta,
Ziua când asuprirea ne va amenința?
Dar chiar dacă smochinul nu va înflori
Și chiar dacă nici vița măcar nu va rodi,
Chiar dacă în livadă măsline nu vor fi
Și chiar dacă din grajduri toți boii vor pieri,
În Domnul Dumnezeu eu mă voi bucura,
Căci El este tăria și mântuirea mea."

"Chiar dacă" - vorbă sfântă, gând ce din Cer e dat,
Cel ce trăiește astfel e binecuvântat.
Este ușor a spune: "De-mi dai, Îți dau și eu",
Mai grea este trăirea cu Domnul când e greu,
Dar cel ce stă cu Domnul la bine și la rău
Are un loc în slavă, în Rai, la Tatăl său.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/281832/chiar-daca