Eram un simplul vas
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Cu ochii spre cer
Categorie: Incurajare
Eram un simplu vas

Eram un simplu vas, un vas ciobit
Eram un vas murdar, neprețios,
Dar ai venit în viața mea și m-ai iubit
Și ai facut din mine un vas frumos,
Un vas atât de minunat și prețios.

Nu am știut să prețuiesc a Ta iubire
Nu am știut să Te ascult când îmi vorbeai
Dar am găsit în Tine atâta fericire
Căci mă iubeai și-atunci și mă vegheai,
Când nu știam că zac în amorțire.

Tu m-ai găsit în lutul pământiu
M-ai adunat cu dragoste de Tată
M-ai curățat și ai făcut din mine un fiu
Mi-ai dat Iubirea Ta și-o inimă curată
Ca sufletul să nu-l mai am pustiu.

Mi-ai curățat păcatul rușinos
Și m-ai făcut să luminez și eu
Să fiu un vas cu mult mai valoros,
Ca un copil iubit de Dumnezeu
Și un urmaș al Domnului Hristos.

M-ai pus pe buze o cântare,
În suflet mi-ai sădit Cuvântul Sfânt
Să pot cânta și eu în adunare
Cât voi trăi în trupul de pământ
Și-apoi în casa Ta din cerul sfânt.

Aștept cu nerăbdare ziua minunată
Când voi urca cu Tine-n cerul sfânt
Sa stau de-a pururi la dreapta Ta de Tată
Nu ca un vas neînsemnat de lut,
Ci într-un trup cu străluciri de diamant.

Amin!
9.01. 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/281884/eram-un-simplul-vas