Vai, ce-ntunecare poartă
Cei răutăcioși pe față!
Ei n-au față luminată,
Au privirea încruntată
Totdeauna-n a lor viață,
Totdeauna-n nor de ceață.

Având inima dintr-înșii
Numai de-ntuneric plină,
Nici o zi nu-i pentru dânșii
Să le-nveselească pașii,
Bucuroasă și senină,
Mereu fulgeră și tună.

Groapa altuia când sapi,
Ție singur îți faci rău.
Cazi tu-n ea și nu mai scapi
Nici cu douăzeci de papi.
Nu căuta la alții rău,
Că se-ntoarce-n capul tău.

Când moartea cailor ar fi
Pe voia câinilor lăsată,
Nici în amonte, nici în aval
Curând n-ar mai fi niciun cal
Nenorocit în lumea toată;
Dar nu-i de capul ei lăsată.

Când libertatea celor buni,
Ar fi supusă tiraniei,
Dreptății i s-ar pune lanț
Și cu cătușe pe-al ei braț,
Și ștreang la gâtul omeniei.
Unde-ar mai fi locul bucuriei?

Dar Dumnezeu e suveranul
În cer sus și pe pământ jos.
Nici moartea și nici infernul
Nu-i pot întuneca planul.
El din cuptoru-ncins a scos
Pe Daniel cel credincios.
Amin.
(Sâmbătă, 9 mai 2020)