Mai este o Țară departe
Pe malul odihnei de sus...
Mai e o Lumină în noapte,
Un Soare ce-n veci n-a apus...

Mai este o poartă deschisă
Și-un Tată în poartă rămas...
Mai este o Apă și-o briză
Spre sufletu-n arșiță ars...

Mai este o doină de jale...
Mai este o doină de dor...
Când inima toată te doare
Și-aproape speranțele mor...

Când astăzi sunt toate aproape,
Iar mâine e totul ne-atins...
Când prins de talazuri de șoapte,
Te crezi părăsit și învins...

La Domnul te-ai dus ca Ilie
Să-I spui să te ia înapoi –
”Nu-i nimeni aproape să-mi fie,
Vreun altul cu mine-n război...

Mă caută vrăjmașul ca pradă,
Viața să-mi ia ca trofeu... !
Nu-i nimeni să lupte, să vadă –
La Tine mă ia, Dumnezeu!”

Dar El ți-a răspuns ca un Tată,
În susur subțire și blând,
Să nu te mai simți niciodată
Străin și stingher pe pământ... –

”Ce faci tu aicea, Ilie,
De luptă și dor obosit?”
Mai e Cineva care știe... !
Mai e Cineva ce-a simțit... !

Mai e Cineva care luptă,
Când lupta-i amară și grea... !
Mai e Cineva care-ascultă,
Din ceruri răspunsul să-l dea... !

Mai e Cineva care plânge
În taină cu lacrimi de har... !
Mai e Cineva ce nu-nfrânge
O trestie frântă de-amar... !

Acel Cineva care este,
În veci care-a fost și va fi
Mai sus de înaltele creste
Și jos în ai Jertfei copii...

A tale puteri de-s puține
Și capul spre cer nu-ți ridici,
Mai e Cineva lângă tine...
Mai e Cineva chiar aici... !

Nu-L simți cât îți este de-aproape,
În lacrimi mai mult ca oricând... ? –
Ascultă a cerului șoapte,
În susur subțire și blând...

Amin.