Ninsoare de lumină
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Cu ochii spre cer
Categorie: Revenirea Domnului
Aștept o minunată zi
În care Doamne vei veni.
Să iei iubita Ta acasă
S-o îmbraci în haină de mireasă.

Să o ridici de pe pământ
S-o duci la Tine-n cerul sfânt
În casa Ta de viață plină,
De bucurie și lumină

Și va fi bucurie mare
Când ne vei ridica spre soare
Ca o zăpadă albă, fină
Ninsoare albă de lumină

Va ninge așa cum am și spus
De pe pământ înspre cer sus.
De pe pământ s-or înălța
Spre cerul sfânt s-or îndrepta,

Alai de sfinți în sărbătoare
În haine noi strălucitoare
Sclipind în cer ca niște stele
Purtând și dorul meu cu ele.

Și vom ajunge în a Ta casă
Unde vom sta cu toți la masă,
Vom fi Mireasa Mielului
Pentru tot restul veacului.

Amin!
5.02. 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/281963/ninsoare-de-lumina