De ziua-aceasta
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 15
Categorie: Diverse
1. De ziua-aceasta îndreptăm
mai sfânt privirile spre Tine,
/: și, proaspăt, Doamne-Ți înălțăm :/
/: a-mulțumirii jertfe pline! :/

R: Îți mulțumim, Te lăudăm!

2. Cu foc, Părinte-Ți mulțumim
de minunata Ta lucrare,
/: că ne-ai ales, ca să-Ți slujim :/
/: în viul Tău ogor de soare! :/

3. Tu ne-ai unit spre slava Ta
prin Fiul Tău, prin jertfa-I sfântă,
/: și harul să-Ți putem cânta :/
/: în cer cu îngerii ce-Ți cântă :/

4. Te lăudăm c-un cântec nou,
și ne-nchinăm cu preamărire,
/: să fim al cerului ecou :/
/: cu vii acorduri de iubire! :/

I: Cântările Harului volumul 15 nr. 323; o urare
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/282006/de-ziua-aceasta