Binefacerea răbdării
Autor: Augustin Tecar
Album: De la încercare la răbdare
Categorie: Incurajare
Binefacerea răbdării
Ai s-o afli-adeseori
Când te uiți: ce fără minte
Se-avântă alții înainte,
Se-avântă cei nerăbdători
Spre răul lor de multe ori.
Nu e noapte ziua,
Nu e ceață fără soare,
Nu-i zăpadă vara,
Nu-i recolta primăvara,
Însă toate cer răbdare
Să se vadă-a lor lucrare.
Niciodată nu-i furtună
Fără de-ncetare,
Și-apoi vine vreme bună
Cu cer senin, stele și lună.
Numai dacă ai răbdare,
Biruiești în încercare.
Toate uneltele frumoase
Au ieșit din lovituri,
Ca s-ajungi desăvârșirea
Acceptă ‘nainte șlefuirea,
Ți se cere mult să-nduri,
Dar la urmă-ai să te bucuri.
Și necazurile-n viață
Se coc toate câteodată
Ca și perele când vara
S-a întins peste toată țara.
Vremea coacerii s-arată
C-așa e de sus lăsată.
Însă oricâte-ar fi ele
Cad cu vremea, când le plouă.
Pân’ la urmă, cu răbdare,
Le culegi de pe cărare.
Mai rămân sus una-două.
Așa, ni se-ntâmplă și nouă.
Amin.
(Luni, 27 iulie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/282021/binefacerea-rabdarii