Nu Te dor, Isuse, Mâinile străpunse
cât trăirea noastră în păcate-ascunse,
nu Te dor asprimea spinilor cununii
cât umblarea noastră-n căile minciunii.

Nu Te doare, Doamne, suliţa-ascuţită
cât Te doare Sfânta Casă pângărită,
nu Te dor oricâte rane-a pătimirii
cât înstrăinarea fiilor Iubirii.

Nu Te doare ura celor răi din lume
cât a celor care spun de Sfântu-Ţi Nume,
nici nu plângi de-a lumii hule şi ocare
cât de stricăciunea din a Ta Lucrare.

Toţi se plâng în lume că n-au de-o mulţime,
dar că n-au credinţă nu se plânge nime’...
cu ce să trăiască, fiecare cată,
dar cu ce să moară, nici o mică ceată.

Greu suspini, Isuse, şi adânc Te doare
pentru orişicine umblă-n nepăsare,
dar de-acela care de-al Tău har grăieşte,
înmiit Te doare că-n păcat trăieşte.