Eu nu-mi voi urî durerea
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Zidire spirituala
Eu nu-mi voi urî durerea ci-o voi binecuvânta,
căci ea m-a făcut, cu lacrimi eu să pot acum cânta
și ea m-a-nvățat să aflu, să aleg și să pătrund
Adevărul și Iubirea care-n Jertfă se ascund...
Eu binecuvânt durerea, căci în sfântul ei cuptor
mi-am primit, trimis din ceruri cântecul nemuritor
și numai arzând acolo, mi-am împreunat divin
inspirația cu harul și furtuna cu senin.
Eu îi mulțumesc durerii că m-a învățat s-aștept
vremea care-aduce-odată răsplătirea celui drept...
ca și vremea ce zdrobește pe-ngâmfat și mincinos
și să știu că vremea asta n-o prea-ntârzie Hristos!
Eu îi datorez durerii o recunoștință-n veac
că m-a învățat Cuvântul cum să-L spun și când să-L tac,
că m-a dus să aflu taine care zac cel mai afund
și-adevărul care-n suflet cei mai mulți viclean l-ascund.
Eu voi mulțumi de-a pururi Dumnezeului Slăvit,
că în felul cel mai crâncen mi-a dat tot ce-am suferit,
că-n văpaia cea mai albă mi-a-mbrăcat al slavei in
- numai ce-am creat acolo are-n el ceva divin...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/282059/eu-nu-mi-voi-uri-durerea