Mi-așa de dor, Isuse, de plaiurile mele
De dincolo de lume, de dincolo de stele...
Mi-așa de dor, Isuse, de-a îngerilor ceată...
De frații mei de luptă, să îi cunosc odată...

O, dup-atâta zbucium, de veșnica odihnă...
Pe străzile de aur să ne plimbăm în tihnă...
Descătușați de vreme, cu drag să povestim
Și dorul revederii să ni-l împărtășim...

Să știu c-atâția alții simțeau ca min’ la fel...
Să știu c-atâția alții priveau același cer...
Să știu c-atâția alții purtau al meu război
Și-adesea mult mai aprig... dar n-au dat înapoi... !

Să știu c-atâția alții au plâns cu stropi fierbinți
În lumea cea murdară ca să rămână sfinți...
Să știu c-atâția alții prin nouri au crezut,
Că și-au păstrat nădejdea în ce nu au văzut...

Dar dorul cel mai mare e dorul cel de Tin’ –
Preadulce suferință, preafericit suspin...
Nebănuită rană și negrăit alin...
Dar orișice aș spune, oricum e prea puțin...


Tu m-ai ales odată – De-aceea Te aleg!
Doar contopit cu Tine mai pot să fiu întreg!
Străin eu sunt pe lume... căci aparțin de sus...
Și inima din mine acolo mi s-a dus,
Să fie-n siguranță în Harul Tău, ISUS!

Amin.