Sufletul meu te-nalță, al cerurilor Domn
Inima mea îți cântă, iar ochii nu au somn
Căci nu-înțeleg deplin iubirea arătată
Misterul ce-nconjoară ființa Ta curată.

Un dor adânc mă leagă de Tine pe vecie
Iar susurul Tău blând mi-aduce bucurie.
Îți simt prezența sfântă în tot ce mă-nconjoară
În frunza care pică, în pasărea ce zboară,

Te văd în sori și stele ce-aprind bolta cerească,
În seva ce hrănește o plantă ca să crească,
În pasărea ce cântă, în apa de izvor
Și în zăpada alba pe coama munților.

În trestia clătinată de adieri ușare,
În unda ce se scaldă în razele de soare,
În toate ce încântă prin măreția lor
Eu văd un Arhitect atotcunoscător.

Eu văd în toate brațul puternic și slăvit
Ce ține Universul cu grație construit.
Te văd, o, Doamne mare, în tot ce-i mai măreț
Și-s bucuros să știu că-n ochii Tăi am preț.

Sufletul meu te-nalță, al lumii Ziditor
Căci Fiul ți-ai trimis să-mi fie Salvator.
Si-atât de mult, o, Tată, pe mine m-ai iubit
Că L-ai trimis să moară pe cruce răstignit.

Asupra Lui luat-a al meu păcat murdar
Și m-a-mpăcat cu Tine pe crucea din Calvar.
Tu ești al meu Părinte, ești Dumnezeu preanalt
Tu meriți închinarea, în toate fii lăudat!
Amin