”Și chiar de nu ne scoate, noi tot nu ne-nchinăm!” –
Cu felul de gândire acest să ne-narmăm –
Și chiar de nu lucrează, pe Domnul să-L iubim!
Căci doar în felu-acesta ajungem să-L simțim...

Așa - doar... pur și simplu – cum ne-a iubit și El
Pe-altarul din Golgota când Se jertfea ca Miel!
Și fără de condiții sau sigurul răspuns,
Cu-a cerului iubire cea singură de-ajuns!

Când Îl iubești pe Domnul, deja ești fericit! –
Nimic nu mai încape spre-a fi mai împlinit –
Paharul vieții tale e plin – dă peste el –
Și sufletul ți-e liber să zboare către cer...

Nimica nu-i pe lume ca Dumnezeu de dulce...
Și-o pace mai adâncă nimic ca El n-aduce...
Și-un vis atât de nobil... și-un zâmbet de frumos
Ca dragostea Golgotei din jetfa Lui Hristos!

Nici lipsa vreunui om nu arde, nu răpune...
Nici banii în mormane, nici faima nu-s minune...
Ci singura minune adevărată-i VIAȚA,
Trezit în blândul susur de Domnul dimineața...

Aș vrea precum Ilie să simt a Lui iubire –
”Ce faci aici, copile?” în susurul subțire...
Și din fugar pe lume, învins și obosit,
Să stau pe al Său munte, viteaz, nebiruit!

Și la sfârșitul vremii la El să fiu atras,
Cu sufletul de dorul iubirii Sale ars...
Să mă înalț în carul de flacără arzând,
Mai fericit ca-n lume, mai liber ca oricând... !

Amin.