Colo în grădină a-nflorit o floare
Care-și poartă-n vânturi aurul-cunună...
Care își îndreaptă chipul către Soare,
Cântul să i-l cânte, dorul să i-l spună...

"Când o să fiu mare vreau să fiu ca tine,
Vis ce mă-ncălzește, Soarele meu tată...
Să-ncălzesc pe-oricine, împărțind din mine,
Și să fiu lumină pentru lumea toată... "

Soarele-i zâmbise înapoi c-o boare,
Mângâind-o iară-n tainică iubire...
Dăruind lumină Visului, cel mare,
Să-și găsească drumul către împlinire...

Picurând-o dulce peste chipul florii,
Peste fiecare a ființei parte,
Ea rodi într-însa rodul cel din glorii,
Care o ucide, care o împarte...

Arsă și plecată, floarea sta tăcută,
Fără să-nțeleagă vreme îndelungă...
Și veneau copiii cei flămânzi s-o rupă
Și a ei sămânță, rând pe rând, s-o smulgă...


Iată-ți Visul Jertfei împlinit pe lume,
După așa arșiți și așa tăcere... –
Căile Iubirii sunt de-a pururi bune,
Chiar de-ades coboară-n valea de durere...

Astăzi ești ca Dânsul, cum ți-ai pus dorință
Soarelui tău tată ce ți-a pus lumină...
Și ai împărțit-o chiar prin suferință
Și-ai hrănit mulțimea cu o boabă plină...


Bucură-te, fiică, dăinuind prin alții,
Cum ți-a fost din veacuri hărăzit menire...
Uite cum în Soare strălucesc talanții,
Când prin ei tu mângâi cu a Lui iubire...

Amin.