Cum aș putea să Te privesc ca să n-o fac mărunt?
Și cum ar trebui să cânt, sub ce lumină și ce-avânt,
Să nu rămâi un singur gând în mințile ce-adorm, căscând... ?

Cum aș putea să Te rostesc, ca să n-o fac mărunt?
Tu, care ești, ceresc Cuvânt, nemărginit, etern și sfânt!
Și cum să Te mărturisesc, unui om, biet și flămând?

Și ce măsuri să potrivesc, să îți cuprind sfârșitul?
Atotputernic și perfect, Tu nu cunoști finitul!
Și cum să-mpart Jertfa cea Mare, unui suflet care moare?

Cum aș putea să Te privesc, Tu, făr' hotar și capăt?
Nelimitat în fapt și gând, ai pus rațiunii lacăt.
Și cum privirea să-i îndrept a celui ce-i pierdut pe drept... ?

Și ce dorințe să înalț, ca să pătrund eternul?
Ai fost, vei fi și pururea, îți cântă Slavă cerul!
Ce năzuințe să presar în inima pustie?
Când gândul ne e tot mai rar, la veșnica-Ți domnie!