Locuiesc ca străin
Autor: Iosif Lazăr
Album: Volumul 1
Categorie: Diverse
1. Locuiesc ca străin pe pământ,
într-o lume străină de mine,
și oricâte frumseţi aici sunt,
ce mă-ncântă o clipă, sunt vânt,
/: c-al meu dor mai legat e de Tine! :/

2. Locuiesc ca străin, azi sub cer,
pe-un pământ tulburat, fără pace
unde-s arșite grele și ger,
unde sunt mai străin, mai stingher,
/: unde omului nou nu-i mai place! :/

3. Locuiesc ca străin, dar mi-ai pus
Tu, în piept, un nesaț de Iubire,
de-orice dragoste-aici mai presus;
Doamne, vino, așa cum ne-ai spus,
/: Tu îmi eşti mult dorita-Mplinire! :/

I: volumul 1, cântarea 14
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/282420/locuiesc-ca-strain