Când stele pe boltă răsar
Autor: Iosif Lazăr
Album: Volumul 1
Categorie: Rugăciune
1. Când stele pe boltă răsar,
când ochiul uimit, se desfată,
eu ruga spre Tine-o-ndrept iar,
spre Tronul Tău Veşnic de har,
/: și Ție mă-nchin, Sfinte Tată! :/
2. Tot cerul de stele aprins,
în largi armonii Ţi se-nchină;
Părinte în veci necuprins,
fă-mi cântul cât Cerul de-ntins,
/: şi plin de-armonie divină! :/
3. Cum stelele licăre lin,
și-Ti cântă-armonii ne-auzite,
în duhul meu, Ţie mă-nchin
când noapte e-n juru-mi, deplin,
/: și-Ți cânt noi cântări, Sfânt Părinte! :/
4. Fă-mi duhul și sufletul meu,
mai largi decât bolta de stele,
mai nalte și pline, mereu,
de Tine, Slăvit Dumnezeu,
/: de aştrii cântărilor mele! :/
I: volumul 1, cantarea 10
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/282429/cand-stele-pe-bolta-rasar