La ospăţul Dărniciei ce va fi odată-n rai,
numai facerea de bine poate face-un loc să ai.
De aceea fă cât bine ştii acum şi poţi să faci,
binefacerea ţi-ajută cel mai sfânt veşmânt să-mbraci.

Pe cărările iubirii poartă-ţi inima mereu,
prin Edenul ei se umblă cel mai ’nalt cu Dumnezeu.
Pe cărările frumoase, spinii se preschimbă-n crini
şi din orice colţ de cântec te sărută ochi divini.

În întâmpinarea milei mergi mereu cu ochii uzi,
să duci numai mulţumire unde vezi şi cât auzi,
căci când mângâi sărăcia şi alini suspinul greu,
şi când ştergi un ochi de lacrimi, împrumuţi pe Dumnezeu.

La izvoarele Luminii, mintea ta ţi-o du smerit
şi-Adevărul preţuieşte-l ca pe-un aur strălucit,
că nu-i har ca-nţelepciunea ce te-ndrumă luminos,
dându-ţi şi cinstirea lumii, – şi cinstirea lui Hristos.