Cu privirile în lacrimi
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Rugăciune
Cu privirile în lacrimi, Doamne-ajută-mă să pot
să vestesc la toţi Cuvântul dragostei ce iartă tot,
căci când Vestea Mântuirii ţi-o cuvântă ochii uzi,
orişicât ai fi-auzit-o, ai dori s-o tot auzi.

Cu privirile în lacrimi, Doamne-ajută-mă să vin
totdeauna-n rugăciune către Tronul Tău Divin,
căci când glasul rugăciunii vine către Cer plângând,
Bunătatea Ta-l primeşte pururi binecuvântând.

Cu privirile în lacrimi, Doamne-ajută-mă să spun
orice-ndemn şi-orice mustrare, spre-a-ndrepta pe drumul bun.
Chiar mustrarea cea mai aspră când cu lacrimi o-nsoţeşti,
prea-mpietrit ar fi-acel suflet care nu poţi să-l topeşti.

Cu privirile în lacrimi, Doamne-ajută-mi să primesc
şi pe cei ce-mi poartă ură, şi pe-acei care-mi greşesc,
căci când nici privit prin lacrimi nu-l faci bun pe-un suflet rău,
îţi ajuţi şi-ţi faci un bine măcar sufletului tău.

Cu privirile în lacrimi, Doamne-ajută-mă să fiu
şi în clipa morţii mele, când la Tine am să viu,
căci când lacrima iubirii ai s-o vezi în ochii mei,
cu iubirea cea mai dulce ai să mi le ştergi din ei.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/282453/cu-privirile-in-lacrimi