După ruga cea fierbinte către Tatăl cel de sus
Ca pe cei iubiți din lume El în dragostea-I să-i țină,
A plecat cu ucenicii Domnul Dragostei, Isus,
Dincol’ de Chedron, pârâul... într-o tainică grădină...

Iuda Iscarioteanul locu-acela l-a știut,
C-a avut odată harul părtășiilor divine...
Și-a venit atunci c-o oaste ca să-L vândă c-un sărut –
”Iudo... cu o sărutare Mă vinzi tu acum pe Mine?”

Au venit la El cu arme, cu făclie, felinar,
Dar Hristos era o Torță ce mai sfânt ardea în noapte –
”Voi ieșit-ați după Mine ca și după un tâlhar,
Când în zilele trecute Eu eram cu voi în toate... !

Pentru cine voi venirăți și pe cine căutați?”
”Pe Isus Nazarineanul!” fu răspunsul întrebării.
Și-au pășit cu toții-n spate, prăbușindu-se-nchinați,
Când EU SUNT! sună-n ecouri adevărul întrupării.

Printre toți măslinii nopții Se-nălța arzând un Rug –
O prezență negrăită și-o jertfire preamăreață...
Flăcările mijlocirii pân’ la ceruri mai ajung
Și în dragostea iertării mai topesc orișice gheață... !

Petru, în a sa dreptate, o ureche i-a tăiat
Robului marelui preot, ca legitim-apărare...
Dar Hristos, Iubirea Însăși, pe călău l-a alinat –
L-a atins c-o mângâiere, dăruindu-i vindecare.


Azi m-alină și pe mine... și pe tine... și pe toți
Ce nu fug de a Lui mână ca o fiară ne-mblânzită...
Însă tu de ce povara rănilor de-abis mai porți?
De ce fugi când El te cheamă c-o iubire nesfârșită... ?

Nu te teme, crede numai! Și din morți te va-nvia! –
Niciun jalnic nu-i prea jalnic ca un sfânt din el să facă!
Căci prin rana Lui de moarte viață ție îți va da,
Într-o scumpă veșnicie lacrima din ochi să-ți treacă!

Nu te teme, vino numai! Chiar de frică de-ai fugit!
De-ai gândit pentru o clipă jetfa ta că e prea mare...
Domnul milei te așteaptă, mai iertând neobosit –
Ia-ți și tu, iubite, crucea... Du-te-n urma Lui pe Cale...


Dulce Golgotă, ce lină ți-e cărarea jertfitoare...
Și ce boare în arșița ceasului usturător...
Tu, Iubire, ești cu mine, iară jertfa nu mai doare...
Iară lemnul peste mine ca o pană-i de ușor...

Lasă-mă să-Ți văd privirea, ochii Dragostei nespuse,
Care plâng de bucurie pentru-a mea răscumpărare –
Pentru-a mea și pentru-a celor pentru care Te dădusei
Preț pe-ogorul sterp al lumii ce-ascundea mărgăritare!

Lasă-mă să-Ți simt căldura, Rugul Dragostei divine...
Și mă mângâie de-a pururi cu văpaia-Ți preacurată...
Lasă-mi liniștea iertării... c-ai murit și pentru mine...
Lasă-mi flacără din Tine ca să ardă necurmată... !

Amin.