Odată-n zori de zi, un grădinar
Ce-avea în grijă flori multicolore
Descoperi-ntr-un colț lângă umbrar
Lăstari frumoși care lucesc la soare.

Pe zidul de la capătul grădinii
Împodobit c-o viță roditoare,
A răsărit frumos, cu frunze ca salcâmii,
O floare ce se-ntinde-n sus, spre zare.

Ce-or fi aceste noutăți, nu știe,
Dar spre alee, sub un trandafir,
Își scoate capul, cu obrăznicie,
Un scai spinos, iar lângă el, sârmosul pir.

"Ce buruieni respingătoare!" își spuse grădinarul!
"Chiar azi le scot afară din grădină!
Grădina mea cu flori precum cleștarul
Nu poate stricăciune să conțină!"

Da. Grădinarul a-ngrijit grădina,
Iar soarele o mângâia duios.
El nu știa c-un fir de bambus-și-ntinde rădăcina
Și-neacă florile grădinii ticălos!

De lângă zid, nobila viță-n agonie
Se zbate în strânsoarea de trompetă,
Căci floarea zveltă crește, crește cu furie
Sufocă tot ce-n cale să-i steie se-ncumetă.

Ce-nvăluire grabnică și mare,
Grădina zace-acum în haos și ruină!
Un ceas de-ai dat la ce e rău crezare,
O, grădinar, rămâi fără grădină!

Viața ta, creștine, e grădina
Sădită nobil chiar de Dumnezeu
Fiindcă doar în El și-au rădacina
Flori bune care-au lepădat vlăstarul "Eu".

De ai uitat vegherea chiar o clipă
Să vezi ce multe flori nemaivăzute
Se furișează și se prind în pripă
Și iși clădesc apoi firești redute!

Iar viața ta ce vrea a fi-n Hristos
Își pierde disciplina, rânduiala
Că uiți să fii smerit, evlavios
Și-arunci înspre Scriptură îndoiala.

Un fir firav din bambusul mândriei
A răsărit că-i zămislit de fire
Și-ncepe-apoi redefinirea bucuriei
Căci rădăcinile frustrării iată-nvie!

Deci rând cu rând și floare după floare
Și rond cu rond la-ntrecere se pare,
Primesc voioase-nțepătura rădăcinii care
Ucide crez și rânduială și valoare.

E haos ca-ntr-o cursă a înarmării,
E un concurs de înfrumusețare,
E lux, e aroganță, e raiul îmbuibării,
E aur în urechi, la gât, la mâini și la picioare.

Nu vor tăcea, ci din cumplita neascultare,
Căci despre ei a fost scris de demult,
Își răspândesc contagioasa-nfumurare
Sugrumă din viață tot ce-i sfânt!

- O, de-ai fi rece, ori de-ai fi în clocot!
Dar ești nehotărât și căldicel.
Din gura mea te voi vărsa cu totul!
Îți spune azi Isus, Divinul Miel.

- Te crezi bogat. Din două lumi opuse
Luași ce-ai vrut. Și te-ai îmbogățit.
Și faima ta prin lume se tot duse,
Dar ești sărac și un nenorocit!

O, vino, ticălos, și orb, și gol, rob firii,
Să-ți vindec rana și să te-nveșmânt
În haina albă a neprihănirii!
O, vino-n pocăință și crede-al Meu Cuvânt!

Morala:
Ai grijă ce-ți răsare în grădină!
Plivește-o des și fii atent mereu!
Chiar de nu vezi perfida rădăcină,
Smulge lăstarul rău și stai cu Dumnezeu!
Amin