Cu greu Te văd, că-s ochii umeziţi
De-atâta ceaţă ce-a cuprins pământul,
Dar iată, pomi-s Doamne înverziţi,
Priveşte la copiii Tăi smeriţi!
Coboară mai degrabă să-Ţi iei rodul.

E greu ca să Te-aud din pribegie,
Căci multe piedici sunt pe drumul vieţii,
Mai dă-ne, Doamne, apa Ta cea vie,
Aşa cum ai făcut şi în pustie,
Ca să-Ţi culegi, Tu, rodul dimineţii.

E greu să umbli pe un drum de piatră,
Au fost şi vremuri de căderi, pe cale,
Mai vino, cu a sângelui dovadă,
Mai spală orice rană, orice pată,
S-ajungem noi statornici pe cărare.

Cu greu Te văd, că-s ochii umeziţi,
De lacrimile care le-am vărsat
Văzând prea mulţii copii ce-s rătăciţi
Şi-aşteaptă ca să fie sprijiniţi,
Un vinovat, un păcătos, şi un iertat.