Un negustor de lucruri sfinte
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 17
Categorie: Rugăciune
1. Un negustor de lucruri sfinte,
ajută-mi, Doamne, să nu fiu,
/: ci să Te-nalț în duh fierbinte
și adevărul Tău mai viu! :/
Doamne, o, Doamne!

2. Să fiu pătruns de Tine-n toate,
o, Doamne, Dumnezeul meu,
/: trăirea mea deplin s-arate
oriunde chipul Tău mereu! :/
Doamne, o, Doamne!

3. În lupta bună a credinței
să am curaj, să fiu viteaz,
/: să port preaplinul biruinței
în voia Ta, trăind mai treaz! :/
Doamne, o, Doamne!

4. Și biruința mea deplină
să fie pentru slava Ta
/: o jertfă vie în lumină
înaintând să-Ți pot cânta! :/
Doamne, o, Doamne!

I: Cântările Harului volumul 17 nr. 6
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/282750/un-negustor-de-lucruri-sfinte