De ce privești, creștine, cu ochii plânși și triști
Spre bolta cea albastră, spre munții de cleștar?
De ce te uiți în umbră după uitate ceasuri
Și gândul de-altădată, de ce-l chemi în zadar?

Nu știi ce zice Domnul prin Sfânta Sa Carte
Că zilele se strică, iar credincioșii pier?
În clipele din urmă când dragostea lipsește
Rămâne doar acela ce L-a slujit pe El.

Iar Mirele grăbește după copilul care
Așteaptă a Sa venire cu duhul veghetor
Și-n taină îl răpește spre zările albastre
Acolo unde Isus e Soare arzător.

3 mai 2008