Pune strajă gurii tale
Autor: Augustin Tecar
Album: De la vorbire la tăcere
Categorie: Trezire si veghere
Pune strajă gurii tale
Până n-ai spus ce-i oprit.
O clipită după-aceea
Nu-ți-e de-ajutor ideea.
Vei păzi un cuib golit,
Rămânând dezamăgit.

Nu dorm toți acei ce pare
Că țin ochii-nchiși, șezând
Și nu iau la certuri parte.
Nici nu-s fără limbă toate
Gurile ce stau tăcând,
La voia Domnului cugetând.

Nici urechile nu-s surde
Toate câte sunt pe-aici
Și dacă le-a prins o vrajă.
De aceea, fii cu grijă
La ce faci și la ce zici,
Pacea sfântă să nu-ți strici.

Când treci printre spini,
Să fii bine încălțat.
Trăind printre cei răi
Grijă să nu te lăfăi,
Fii treaz și înfrânat
Ca să nu cazi în păcat.

Pe câinele ce doarme
Să-l lași, să nu-l trezești.
Vrăjmașul care tace
Rău mai mare poate face.
Ai grijă să-l ferești,
Dacă vrei să n-o pățești.
Amin.
(Vineri, 12 februarie 2021)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/282841/pune-straja-gurii-tale