Fii cinstit în chibzuință
Autor: Augustin Tecar
Album: De la datorie la cinste
Categorie: Incurajare
Fii cinstit în chibzuință!
Nu fi-n hotărâri pripit,
Ca să nu fie rușine
În nimic ce-ți aparține,
În nimic din ce-ai pornit.
Fii la bine hotărât!

Când prinzi taurul de coarne,
Să ai lanțul strâns în mână.
Când începi o casă mare,
Nu începe la-ntâmplare,
Să ai totul la-ndemână
Și zidește la lumină.

Că dacă se gată piatra,
Până mergi să afli var,
Pierzi și meșterul, și vara
Și-o să știe toată țara
Că ți-e totul în zadar,
Iar tu vei trece drept hoinar.

Dacă vrei să prinzi o vulpe,
S-ai o gâscă pregătită.
Nu-i nici un câștig pe lume
Făr-o pierdere anume,
Făr-o pierdere silită,
Făr-o stare mai smerită.

Să nu te oprești din fugă,
Dacă ți-ai luat avânt.
Orice glasuri să te strige
N-asculta că vei învinge
Orice curse-n cale-ți sunt,
Orice piedici pe pământ.

Orice-oprire-ți poate frânge
Hotărârea ta dintâi
Și aproape de cunună
Să te-nvingă o minciună,
Cu rușine să rămâi
Și-n întuneric să bâjbâi.

Tu poți să-ntârzii dacă vrei,
Dar moartea n-are să-ntârzie.
Pe totdeauna, vai de cel
Ce n-are râvnă și nici zel!
E-ntârziat pe veșnicie,
Cu Domnul Isus n-o să fie.

Omul hotărât nu lasă
Nici o treaba încurcată,
De nu-i cu talpă, e cu roate.
Dac-o dată nu se poate,
Mai încearcă înc-o dată,
N-o lasă nerezolvată.
Amin.
(Marți, 1 decembrie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/282953/fii-cinstit-in-chibzuinta