Te laud Doamne astăzi și-Ți cânt
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 16
Categorie: Laudă și închinare
1. Te laud, Doamne, astăzi - și-Ţi cânt,
lauda-mi fie plină de avânt!
Te laud, Doamne, vreau să Te-ascult,
focul cântării creşte-l mai mult!

R: Cu umilinţă cânt şi mă-nchin,
cerul trăirii fie-mi senin!
În închinare proaspăt să fiu,
jertfa cântării ardă mai viu!

2. Te laud, Doamne - Har Tu îmi eşti,
toarnă-mi întruna haruri cereşti!
Cerul în mine vrei să-l aprinzi,
mâna Ta bună Tu mi-o întinzi!

3. Te laud, Doamne, Tu-mi eşti Izvor!
Dă-mi de la Tine cânturi în zbor!
Toate să-Ţi-nalţe Numele Sfânt,
cum este-n ceruri și pe pământ!

I: Cântările Harului, volumul 16, cântarea 295
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/283164/te-laud-doamne-astazi-si-ti-cant